Paranoid Park

Film realizat de Gus Van Sant, frumos, curat, elegant. Frământările unui adolescent care, din greşală, a împins un om sub roţile unui tren unde a murit.

Sunt anumite cadre fixe (şi lungi, unori obositoare) şi unghiuri neobişnuite. Cameramanul este foarte bun şi focusul camerei a fost folosit astfel încât să fie eliminate detaliile neimportante şi aduse în vedere (la propriu) doar atunci când începeau să conteze.

Filmul este compus ca un puzzle, la fel cum este şi viaţa (haotică) a lui Alex. Sunt bine conturate personajele: Alex, Jeniffer (mai ales ea, şi doar din câteva replici), Jared şi tatăl lui Alex.

Muzica se potriveşte, nu dublează cadrele, le completează şi vine frumos, ca o parafă peste întreg filmul.

Scena duşului este memorabilă şi cred (sper) că va rămâne ca  scenă importantă din cinematografie.

Sfârşitul filmului nu contează.

Din păcate acest film l-am văzut la Vitan Mall (pentru că nu era în altă parte). Filmul a început într-o ronţăială generală, de ziceai că toţi şoarecii s-au adunat în acea sală de cinema. Evident au fost şi diverşi “inteligenţi” care ţineau neapărat să-şi comunice unii altora impresiile despre film în timpul filmului, concluzia lor fiind că filmul este “chici” şi “că Tarantino…..”  (n-am auzit mai departe). Ar trebui să se spargă cumva monopolul Mall-urilor şi să putem vedea filme bune şi în alte săli de cinema (am văzut mai demult “The Pillow Book” la Europa, fain).